Burlan: Este ultimul tren pe care-l mai prindem

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, a anunțat că, în acest an, vor începe demersurile pentru realizarea parcurilor fotovoltaice. Planul de restructurare prevede construirea a opt parcuri fotovoltaice la Turceni, Rovinari și Ișalnița. Acestea vor avea o capacitate instalată totală de circa 700 de MWh. „Este ultimul tren pe care-l mai prindem”, a fost semnalul lui Burlan.

Toate grupurile pe gaze ar trebui să fie gata în șase ani pentru că, mai târziu de 2026, compania nu va mai putea primi niciun fel de ajutor pentru astfel de instalații. Daniel Burlan, managerul companiei energetice, a anunțat că, până la sfârșitul acestui an, vor începe demersurile pentru organizarea licitațiilor.

Cele opt parcuri fotovoltaice vor fi realizate în Turceni, Rovinari și Ișalnița. “Aşteptăm aprobarea de la Comisia Europeană privind programul de restructurare. Noi deţinem terenurile pe care putem construi aceste parcuri, până la sfârşitul lunii noiembrie depunem studiile de fezabilitate, urmând să depunem documentaţia pentru licitaţia de proiectare-execuţie. Sursele de finanţare sunt din Fondul de Modernizare, trebuie să fim gata să realizăm aceste obiective până în 2026, pentru că din 2026 nu se mai finanţează din fonduri UE nicio instalaţie şi nici alte ajutoare pentru cărbune. Până la finalul anului 2025, trebuie finalizate şi grupurile pe gaze de la Turceni şi Işalniţa. Este ultimul tren pe care-l mai prindem” a declarat Daniel Burlan, la Accent TV.

Cât privește oamenii care vor lucra acolo: „Tot personal din Complexul Energetic Oltenia, dar mai restrâns decât acum, va deservi și aceste grupuri noi”, a răspuns Burlan.

Vizualizări: 9,653

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: