Burlan: Continuăm exproprierile, avem nevoie de hotărâri de guvern

Directorul CE Oltenia Daniel Burlan a declarat că societatea are în continuare nevoie de front de lucru în cariere, pentru care sunt necesare adoptarea unor hotărâri de guvern pentru scoatere din circuitul silvic ori pentru expropriere de utilitate publică.

A menționat că din 2018 și până azi au fost date 15 astfel de acte normative, care ar fi trebuit emise încă din 2012. Acest lucru a afectat felul în care se face exploatare cărbunelui în cariere. Burlan a mai precizat că planurile de decarbonare și reduce anuală a activității nu anulează exproprierile.  

”Noi avem un perimetru care are o zonă, un perimetru expropriat pe utilitate publică pe pe care în continuare vom presta activitate și vom avea nevoie în continuare de acte normative care să ne permită continuarea activității. Din 2018 până acum au fost emise 15 acte normative. Dacă aceste acte normative se emiteau și începând cu 2012 era altceva. Altfel era dezvoltarea carierelor sau configurarea lor, era una normală. Acum, pentru a putea desfășura activitatea, a trebuit să facem exploatarea la limită, dar în în termen de siguranță”. 


Burlan a mai spus că inclusiv săptămâna trecută a solicitat includerea în legea pentru decarbonare și propuneri de acte normative necesare până în 2030.

”Sunt acte normative care trebuie elaborate până la nivelul anului 2030 în vederea continuării exploatării și aici vorbim de hotărâri de guvern de scoatere din domeniul silvic, vorbim de hotărâri de expropriere pe utilitate publică”, a spus directorul CEO.

Vizualizări: 2,061

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: