BMW i7 a fost camuflat şi scos la teste în condiţii extreme

Sedanul electric de lux BMW i7 va fi prezentat anul viitor dar a fost deja camuflat şi scos la teste pe drumuri publice şi în condiţii extreme. Evoluţia către producţia de serie duce prototipurile acestei mărci pe drumuri dificile cu pietriş din deşert, în munţi şi pe o serie întreagă de trasee extrem de dinamice.

Procesul de dezvoltare în producţie de serie a BMW i7 a intrat în faza finală, automobilul parcurgând un program de testare solicitant în condiţii extreme de drum şi vreme. Inginerii de dezvoltare BMW verifică în primul rând performanţa şi fiabilitatea motoarelor electrice, a tracţiunii integrale şi a bateriei de înaltă tensiune.Testele vizează expunerea autoturismelor la un stres maxim ca urmare a temperaturilor ridicate, drumurilor neasfaltate, prafului şi diferenţelor mari de altitudine.

Testul de anduranţă în zonele fierbinţi pe mai multe continente contribuie în special la testarea tuturor componentelor sistemului de propulsie electric. Noile componente folosite pentru tehnologia BMW eDrive de a cincea generaţie au fost dezvoltate pentru BMW i7 și trebuie să facă față tuturor solicitărilor, așa cum se întâmplă și în cazul versiunii BMW Seria 7 dotată cu motoare termice.

În cadrul unui program de testare extins sunt simulate sarcini care corespund provocărilor cu care se confruntă un automobil de serie pe parcursul unui ciclu de viaţă complet al produsului.

Prototipurile BMW i7 au parcurs zeci de mii de kilometri și au fost conduse pe distanţe lungi şi de mare viteză, precum şi trafic aglomerat în căldură dogoritoare. În plus, secţiunile cu diferenţe deosebit de mari de altitudine au fost selectate în locurile de testare din zona fierbinte.

În acest fel, comportamentul la temperatură al motoarelor electrice şi controlul cuplului al tracţiunii BMW xDrive electrice pot fi analizate în timpul unui condus deosebit de dinamic şi de lungă durată în urcare.

Procesul de dezvoltare de serie a BMW i7 a intrat în faza finală după efectuarea acestor teste. Autoturismul de serie va fi prezentat în cursul anului 2022, împreună cu alte variante de model ale noului BMW Seria 7.

Vizualizări: 943

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: