Berca, primul ex-ministru din Gorj încătuşat de DNA
La fel ca în cazul fostului senator Toni Greblă, când puțină lume se aștepta, un alt politician cu origini pe malul Gilortului și cu pretenții de politician serios a fost săltat de DNAși băgat pentru 24 de ore la răcoare. Fostul ministru de interne Gabriel Berca, fost și consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, dar și fost secretar general al Guvernului pe vremea lui Călin Popescu Tăriceanu, și-a petrecut noaptea trecută în arestul Poliției Bacău.
Stabilit de mulți ani la Bacău, fostul demnitar e acuzat de procurorii anticorupție de trafic de influență pentru că ar fi încercat să facă rost ilegal de fonduri atât pentru el, cât și pentru PDL, partid pe care îl conducea la nivel de județ.
„În perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, inculpatul Berca Gabriel, prin intermediul inculpatului Banu Mihai, a pretins şi primit, atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranşe, suma totală de 185.000 euro pentru ca în calitate de senator în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a unui partid politic, să-şi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău. Această sumă de bani era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri în beneficiul unității administrativ-teritoriale. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații”, a precizat DNA.
Așadar, novăceanul ajuns în unele din cele mai importante funcții din România a „picat pe tehnică”, SRI având un rol important în instrumentarea acestui dosar, azi fostul ministru care era mândria gorjenilor pentru că a plecat în viață de pe aceste meleaguri urmând să afle azi dacă instanța emite sau nu mandat de arestare preventivă pe numele său.