Aprobare pentru marşul minerilor prin Bucureşti
Minerii şi energeticienii care mărşăluiesc de cinci zile spre Bucureşti au primit aprobare pentru marşul prin Bucureşti, până la Guvern. "Am primit aprobare pentru circa 300 de persoane. Cei plecaţi pe jos din Rovinari pe 11 aprilie vor ajunge luni sau marţi dimineaţa la intrarea în Bucureşti. Ne vom da seama exact duminică la prânz. Celor peste 60 de oameni veniţi în marş ni se vor adăuga colegii noştri cu care ne vom întâlni luni sau marţi, la ora 9.00, la intrarea în Bucureşti, la intersecţia dintre Şoseaua Chitilei cu centura Capitalei", a explicat preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu.
Reamintim că peste 60 de salariaţi ai CE Oltenia au plecat luni din Rovinari, pe jos, spre Bucureşti, pentru a-i duce premierului Cioloş un memoriu cu privire la problemele din piaţa de energie. Marşul minerilor se apropie de Piteşti. O delegaţie a protestatarilor a plecat cu maşinile spre Bucureşti, pentru o discuţie la Ministerul Energiei.