Angajează inspector de specialitate, cunoscător de limbi străine

Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcţiei contractuale, de execuție, vacante, de inspector de specialitate, gradul profesional II.

Postul de inspector de specialitate este în cadrul Compartimentului Centrul Național de Informare și Promovare Turistică – CNIPT Târgu Jiu.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în una din specializările specializările: geografia turismului; economia comerțului, turismului și serviciilor; turism cultural; jurnalism; comunicare și relații publice; filozofie; filologie sau arte plastice.

Este necesară, de asemenea, vechime în specialitatea studiilor mde minim un an și cunoaşterea a două limbi străine de largă circulaţie, obligatoriu limba engleză – scris-nivel mediu, citit-nivel avansat, vorbit-nivel avansat și, opţional limba franceză, limba germană, limba spaniolă, limba italiana – scris-nivel mediu, citit-nivel avansat, vorbit-nivel avansat.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este data de 27 martie, iar pe data de 4 aprilie este programată proba suplimentară eliminatorie de limbă străină. Proba scrisă va avea loc pe data de 10 aprilie, iar data și ora interviului se vor comunica ulterior.

Vizualizări: 1,094

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: