A demisionat din AUR

Deputatul George Becali a anunțat că și-a dat demisia din AUR, el fiind nemulțumit de decizia partidului de a strânge semnături pentru Anamaria Gavrilă, lidera POT, pentru ca aceasta să se înscrie în cursa prezidențială.

”Să ștergeți deputat aur, că eu nu mai sunt. Puteți să puneți deputat independent. Astăzi mi-am dat demisia din AUR. M-ați înțeles? Deci astăzi mi-am dat demisia, pentru că e ceea ce-am spus eu, nu era altceva. Mă refeream la un alt candidat, care să susțină mișcarea suveranistă. Dar nu la Ana Maria Gavrilă”, a spus George Becali, la Digi 24.

Becali a menționat că al doilea candidat al suveraniștilor la prezidențiale trebuia să fie Dan Dungaciu. ”Vreau să înțeleagă toată lumea că pe mine nu mă manipulează nici Hrebenciuc, nici Ponta, nici nu există nici un serviciu, și nici nu s-a născut nici un serviciu sau vreo structură sau vreo persoană care să-l manipuleze pe Becale. Că n-au ce interes să-mi dea. La ce să am interes? Am o vârstă, trebuie să spun cu demnitate ceea ce cred”, a declarat Becali.

Vizualizări: 671

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: