Un fost junior de la Pandurii va juca la Craiova

FCU Craiova a anunțat miercuri transferul unui tânăr jucător crescut la Centrul de Copii și Juniori al clubului Pandurii. Alexandru Vodă a făcut junioratul la Târgu Jiu dar nu a evoluat mult timp la Pandurii, plecând la FC Hermannstadt iar acum semnând cu FCU Craiova.

Alexandru Vodă este craiovean dar a făcut junioratul la Pandurii Târgu Jiu, în 2018 fiind cooptat la prima echipă. A evoluat pentru Pandurii până în doar până în 2019, plecând de la echipa din Târgu Jiu la FC Hermannstadt, formație la care a și debutat în prima ligă. Împrumutat o perioadă la Şelimbăr, mijlocașul a revenit ulterior la echipa din Sibiu dar, fiind accidentat, a lipsit o perioadă de pe teren.

Din vară Vodă a devenit jucător liber de contract dar acum s-a înțeles cu FCU Craiova fiind prezentat oficial miercuri. „Fotbal Club Universitatea 1948 anunță faptul că fotbalistul Alexandru Vodă a semnat cu gruparea alb-albastră un contract valabil până în vara anului 2023, cu opțiune de prelungire pentru încă 3 sezoane. Născut la Craiova, Alex a făcut junioratul la Pandurii Târgu Jiu și a debutat în Liga 1 pentru Hermannstadt în 2019, într-o partidă cu FCSB. În primul eșalon al României, Alex a adunat 31 meciuri. În vârstă de 24 ani, Alex a evoluat ultima dată la CSC 1599 Șelimbăr, în al doilea eșalon din România, și poate evolua atât ca fundaș dreapta, cât și pe poziția de mijlocaș dreapta. Alex Vodă vine la echipa noastră liber de contract după experiența de la Șelimbăr. Îi urăm bun-venit lui Alex și îi dorim multă baftă în tricoul Craiovei!”, a fost mesajul oficial al oltenilor cu ocazia noului transfer perfectat.

Galerie foto


Vizualizări: 1,427

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: