Scandalul claselor din CEO. Adresa care a speriat 1300 de angajaţi!
Problema claselor salariale nu a fost încă lămurită de administraţia CE Oltenia. Liderii de sindicat, în funcţie de beneficiarilor claselor, se declară pentru sau împotriva renegocierii acestor venituri. Preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO) Gabriel Căldăruşe a declarat la TV Sud că acele criterii de acordare s-au făcut după ce au fost împărţite clasele de salarizare.
Prima adresă cu privire la clasele de salarizare, trimisă în unităţi, este din iulie. La fiecare unitate au fost trimise şi liste nominale, una care se încadrau în criterii şi a fost susţinută şi de directori, şi alta care nu a fost susţinută de directori. În plus, se solicită să se transmită la companie numele celor care nu se încadrează şi cărora trebuie să le renegocieze salariul şi pentru care să completeze un act adiţional. Unii dintre aceştia nu au răspuns la această solicitare, iar în noiembrie s-a revenit cu această solicitare.
Un raport al CE Oltenia, realizat în luna martie, arăta că 1300 din cei 2700 de beneficiari au primit ilegal clase de salarizare, deoarece nu se încadrau în criteriile stabilite de comisia formată din sindicate şi administraţie. Se hotărâse să primească bani cei care au clase foarte mici şi cei care au preluat noi sarcini. Unii lideri spun că au primit clase de salarizare angajaţii apropiaţi de PSD şi de Sindicatul Mine Energie Oltenia (SMEO). Preşedintele SMEO, Gabriel Căldăruşe, a declarat că această adresă trimisă în companie este o fumigenă şi că nimeni nu va da banii înapoi. Mai mult, el spune că acele criterii au apărut după ce s-au împărţit banii. Nu este vorba de sume mari, însă procedura a fost, din nou, discriminatorie. „Toţi salariaţii au primit clase de salarizare legal şi nimeni nu va da banii înapoi. Da, au apărut nişte criterii, dar la câteva luni după ce au fost acordate aceste clase de salarizare. Cred că cineva a încercat să arunce cu fumigene pentru a acoperi altceva“, a declarat Gabriel Căldăruşe la TV Sud.