Rotaru despre Tudor: Când eram în PSD, el era la grădiniţă!
Atacuri fără precedent la adresa actualului viceprimar al municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor, din partea unui fost pesedist. Marian Rotaru, primarul din Leleşti, a trecut zilele astea la Partidul Naţional Liberal, declarând că a luat această hotărâre în urma declaraţiilor făcute de Adrian Tudor la un post de radio local. Tudor a spus despre Rotaru că este un primar oportunist. Rotaru îi reaminteşte că nu ocupă nicio funcţie prin concurs şi în transmite că nu are nicio realizare în PSD.
Marian Rotaru, primarul din Leleşti, a trecut la PNL din cauza unor declaraţii pe care actualul viceprimar din Târgu Jiu, Adrian Tudor, le-a făcut la un post de radio local, cu o zi înainte. Tudor a spus că s-ar bucura dacă Rotaru ar trece la PNL, pentru că a fost pesedist doar din oportunism şi că el ar fi contribuit la excluderea lui din PSD în 2012. Rotaru a reacţionat prompt şi i-a reamintit lui Tudor că a fost numit în toate funcţiile pe care le deţine, pentru că pe ”căpăţâna lui” nu ar fi fost în stare să le ocupe. ”Nu ştiu de ce şi până unde face domnul Adi Tudor asemenea afirmaţii, când o fi şi el ales şi pus într-o funcţie de conducere pe căpăţâna lui, atunci să stea de vorbă cu noi, care l-am ales să fie acolo. Nici nu ar trebui să vorbesc despre această persoană care ar trebui să fie persona non grata în PSD. Ce realizări a avut domnul Tudor, decât că a intrat pe o uşă numit şi la Minprest, şi la Săcelu, şi pe unde a fost. A avut vreo numire el prin concurs, un concurs în care să se bată cu contracandidaţi, să demonstreze calităţi profesionale? De când îmi închide mie acest individ uşa? Eu, când eram în PSD, nu ştiu dacă era în grupa mare la grădiniţă”, a spus Marian Rotaru, primarul din Leleşti.
Primarul liberal aşteaptă acum să vadă dacă şefii PSD vor lua vreo măsură în cazul lui Adrian Tudor, care şi-a permis să facă asemenea declaraţii. ”Bănuiesc că el când a spus că îmi închide mie uşa a avut girul PSD, dacă nu a avut acest gir să vedem ce măsuri se vor lua în privinţa lui. Nu ştiu dacă Adi Tudor ar putea să scoată vreodată un scor de 97% cât am scos eu la Leleşti, acum la prezidenţiale”, a spus Marian Rotaru, primarul din Leleşti. Contactat telefonic, viceprimarul Tudor nu a dorit să comenteze subiectul declarând doar că Marian Rotaru nu mai este pesedist de trei ani.