PSD, partid puternic cu lideri slabi
Partidul Social Democrat are toate premisele pentru a fi un partid puternic. Are un electorat stabil, o treime dintre românii care merg la vot punând ștampila pe PSD indiferent de situație. Are o armată de activiști, atât la vedere, cât și infiltrați prin toate structurile statului de trei decenii încoace. Are primari, are surse de finanțare.
Și totuși, PSD este un partid slab, dovadă că nu poate să guverneze de un an încoace, deși a câștigat la pas alegerile, iar opoziția aproape că nu există. PSD este un partid slab pentru că are un președinte cu dosare penale, dispus să facă partidul praf numai să scape el. Pesediștii sunt nevoiți să ducă o luptă anti-justiție pentru a-și sprijini șeful.
PSD este un partid slab pentru că aproape toate filialele, dacă nu toate, sunt conduse de oameni care folosesc puterea în scop personal. Când bate vântul spre Dragnea, se dau toți cu Dragnea, când bate spre Tudose, se dau cu Tudose. Este un motiv pentru care toți foștii șefi ai PSD au rămas singuri când au pierdut funcția, și Geoană, și Ponta, chiar și fostul premier Năstase. În vremea lui Iliescu era altfel, bătrânul știa să păstorească grupuri de putere divergente între ele, dar care se uneau în interesul comun de a prelua puterea.
Partidul Social Democrat este putred la nivel de vârf, este mediocru la nivel de parlamentari și directori de instituții. Mai rezistă pentru că are niște primari buni, dar și pentru că nu a avut niciodată o concurență reală pe stânga scenei politice.
Joi vom afla cine câștigă noul derby din PSD: Tudose sau Dragnea. Tudose a anunțat deja că remaniere va fi, mai rămân de stabilit remaniabilii. Dragnea a înțeles că s-a vorbit doar de programul de guvernare. Având în vedere că Tudose a stabilit deja cu președintele Iohannis să fie zilele astea la palat să semneze decretele de eliberare din funcție a unor miniștri, înțelegem că Dragnea este deja KO. Are de ales între a pleca învins, a se preface că susține remanierea sau a trânti guvernul Tudose prin moțiune de cenzură, așa cum a făcut și cu guvernul Grindeanu. Orice va alege va da rău pentru el, dar o demisie a lui din funcția de președinte ar putea da totuși o gură de aer partidului.