Primăria Licurici repară un pod din satul Negreni

Autorităţile locale din comuna Licurici au intervenit ieri la un pod din satul Negreni, unde exista riscul ca oamenii să nu mai poată ajunge la culturile agricole. Viceprimarul localităţii, Constantin Postelnicu, spune că exista pericolul să se rupă podul, acesta fiind printre puţinele puncte de acces la terenurile agricole. Consolidarea se face cu oamenii care primesc ajutor social de la primărie, materialele constând în bolovani şi plasă de sârmă.

Podul din satul Negreni deserveşte aproape toţi cetăţenii comunei Licurici, acesta fiind printre puţinele căi de acces către terenurile agricole din zonă. Unul din pilonii de susţinere ai podului risca să fie măcinat de apă, aşa că primăria a luat decizia să consolideze zona şi să pună în siguranţă cetăţenii care traversau podul. ”Facem o consolidare la podul din zona Băgău cu o plasă de fier de Buzău, consolidăm partea estică a podului. Era nevoie de o astfel de intervenţie pentru că se surpa malul şi nu există alt punct de acces la terenurile agricole din zona respectivă. Majoritatea terenurilor agricole sunt peste apă, peste pârâul Negreana şi este printre puţinele puncte de acces. Era nevoie de o consolidare rapidă, el are picioare metalice, suportă până la patru tone greutate. Plasa o umplem cu bolovani pentru a nu săpa apa în mal”, a spus Constantin Postelnicu, viceprimarul din Licurici.

Autorităţile locale din Licurici au realizat lucrarea de consolidare cu circa cinci persoane care primesc ajutor social de la primărie. ”Facem lucrarea cu oamenii noştri de la 416, mai dau o mână de ajutor şi oamenii din sat. Problema a apărut recent, după ultimele ploi şi este mai mult o acţiune de prevenţie ca să nu ne trezim că se rupe podul. Nu se investeşte o sumă fabuloasă pentru că o plasă de Buzău este ieftină şi agregatele pe care le băgăm constau într-o maşină de piatră bolovan. Lucrarea o să fie gata astăzi, cetăţenii au solicitat pentru că era pericol să nu mai poată ajunge la terenurile agricole”, a spus Constantin Postelnicu, viceprimarul din Licurici.

Primarul localităţii, Liviu Doru Drăgulescu, confirmă şi el importanţa consolidării acestei căi de acces către terenurile agricole. Primarul Drăgulescu susţine că cetăţenii au fost cei care au solicitat primăriei reabilitarea podului după ce au constatat că apa săpa din ce în ce mai mult în mal. ”Practic punem nişte pietre să nu se deplaseze, vrem să nu mai bată apa la pilonul de susţinere. Podul este acolo de foarte mulţi ani, oamenii trec pe el cu utilajele agricole, căruţe, chiar şi maşini”, a spus Liviu Doru Drăgulescu, primarul din Licurici.  

Vizualizări: 225

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: