Ponta nu mai e în baza de date a PSD
Victor Ponta a devenit oficial primul președinte din istoria PSD care nu mai figurează în baza de date cu membrii partidului. Asta înseamnă că deputatul de Gorj a devenit și în acte independent, după ce șefii actuali ai PSD au anunțat excluderea sa în urma deciziei de a fi de partea fostului prim-ministru Sorin Grindeanu. Secretarul general al PSD, Marian Neacșu, a fost cel care a făcut public, luni, că Ponta nu mai este membru de partid, anunțul fiind rostit la finalul ședinței Biroului Permanent Național. „Nu se mai regăsesc în rândul membrilor de partid domnii Victor Ponta şi Cătălin Ivan. Sorin Grindeanu încă era în baza de date fiindcă posibilitatea de introducere sau de scoatere din baza de date aparţine organizaţiei judeţene din care face parte. Ăsta este un aspect pe care îl vom lămuri la Timişoara mâine după-amiază”, a spus, luni, Marian Neacșu, el dând de înțeles că și Grindeanu va zbura cât de curând și din baza de date a PSD nu doar din partid și de la Palatul Victoria. Astfel, PSD e primul partid care își exclude concomitent doi foști prim-miniștri, unii cu care chiar s-a mândrit de-a lungul anilor, ambii având legătură cu Gorjul, Grindeanu având și el originile la Tismana.
Victor Ponta ar urma să se implice din toamnă într-un nou proiect politic unde, probabil, îl va avea alături și pe Grindeanu, dar, posibil, și pe Alin Văcaru. Deocamdată foștii săi colegi din PSD glumesc pe marginea proiectului său politic și nu cred în șansele de reușită, mai ales că, în trecut, un alt fost lider al partidului, Mircea Geoană, a încercat să își creeze propria formațiune politică, fără prea mult succes însă. „Domnul Victor Ponta a anunţat şi că sunt o mulţime de parlamentari social-democraţi care vor vota moţiunea de cenzură, fapt care nu s-a întâmplat. Şi acum, sunt convins că membrii PSD, preşedinţii de organizaţii, parlamentarii vor rămâne în cadrul partidului şi nu vor merge cu Victor Ponta într-un proiect politic care, în opinia mea, are un oarecare caracter aventuros”, a mai spus Marian Neacșu la finalul ședinței BPN.