Organizaţia PSD Drăguţeşti, dizolvată. Moşoiu: „Să fie sănătoşi!”
Biroul Permanent Județean al PSD Gorj a hotărât, joi, cu unanimitate de voturi, dizolvarea organizației PSD Drăguțești. Şefa femeilor social-democrate din localitate, Minodora Simcea, a preluat interimar conducerea organizației, până la organizarea alegerilor, toți ceilalți fiind simpli membri.
Conducerea PSD Gorj a decis să dizolve organizaţia PSD Drăguţeşti, filială măcinată de scandaluri de când candidatul Ion Butan, susţinut de Vasile Moşoiu, a pierdut alegerile în favoarea candidatului ALDE, Ion Popescu. Organizația PSD Drăguțești era condusă de Vasile Moșoiu, care dorea să îl susțină pe Butan pentru postul de viceprimar, dar acesta nu este dorit de primarul ALDE, Ion Dumitru Popescu. Ca să taie răul de la rădăcină, PSD Gorj a decis joi dizolvarea organizaţiei şi a numit-o pe Minodora Simcea preşedinte interimar al formaţiunii. Simcea lucrează la Şcoala Populară de Artă, fiind şi preşedinta femeilor social-democrate din Drăguţeşti. Mesajele de susţinere pentru aceasta au curs pe Facebook. „Felicitări Minodora Simcea pentru noua funcţie! Ai toată încrederea şi susţinerea mea şi a întregii echipe a PSD Gorj, pentru că greul abia acum începe. Mă bucur pentru încă un tânăr ce intră în politica mare”, i-a transmis Claudiu Manta, vicepreşedinte PSD Gorj.
Moşoiu e în concediu
Contactat telefonic, Vasile Moşoiu, fostul preşedinte al organizaţiei PSD Drăguţeşti, spune că nu-l deranjează dizolvarea organizaţiei, dar va avea ceva de zis numai după ce revine din concediu. „Sunt în concediu, nu vreau să fac niciun comentariu. După ce mă întorc din concediu, o să am şi eu un punct de vedere. E foarte bine, este un lucru bun. Nu sunt nemulţumit, să fie sănătoşi, nu se pune problema, asta să fie nemulţumirea mea. N-am de ce să renunţ la politică”, a declarat Vasile Moşoiu, fostul preşedinte al PSD Drăgutești.