Numele noilor directori de școli din județ – LISTA

Peste 100 de directori și directori adjuncți au fost numiți prin concurs la conducerea grădinițelor, școlilor și liceelor din Gorj. Aceștia își vor prelua atribuțiile începând cu data de 17 ianuarie, iar mandatul va fi de patru ani. În mare parte, sunt aceiași directori numiți în vară, înainte de concurs, însă sunt și câteva schimbări. Alți 52 de directori vor ocupa posturile prin detașare, până la organizarea unui nou concurs.

Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” este condus de Cristina Goanță și adjunctul Bogdan Rădulea-Zamfirescu. Cel de-al doilea post de director adjunct este ocupat, prin detașare, de Mihaela Pîrvulescu.

La Colegiul Național „Spiru Haret” a rămas director Flavius Boian, secondat de Elena Găvan și Virginia Cristina Cosma.

Pe mai departe, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” va fi condus de profesoara Cleopatra-Minodora Paliu-Murgan. În schimb, postul de adjunct este ocupat cu delegație de către profesorul Valentin Olaru.

Aceiași directori au rămas la conducerea Colegiului Economic „Virgil Madgearu” – Marius Badea, Colegiului Tehnic „General Gheorghe Magheru” – Marius Buzera, Liceului Tehnologic „Ion Mincu” – Leontin Haralambie Hăinaru, Liceului Energetic – Antoaneta Butoarcă și a Liceului Tehnologic Bârsești – Maria Dabelea.

Nicu Baiu a rămas șeful Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Jiu, iar Vladimir Popa va conduce încă 4 ani Clubul Sportiv Școlar Târgu Jiu. Palatul Copiilor este condus de Ionuț Popescu și Alisa Silvana Ceaușu – director adjunct.

Colegiul Național „George Coșbuc” Motru va fi condus de prof. Ana-Daniela Mustață, fostul adjunct, Liceul „Gheorghe Tătărescu” Rovinari de către Alexandru Laurențiu Dolcescu, iar Liceul Mătăsari de Vasile Iliescu.

Echipa de conducere a Liceului cu Program Sportiv Târgu Jiu este formată din Maria Claudia Petroniu – director și Simona Elena Rovența – director adjunct.

În schimb, Liceul Auto „Traian Vuia” din Târgu Jiu va fi condus de Liviu Aristide Udrescu, Liceul Tehnologic „Henri Coandă” de către Ionuț Marius Scorei, iar Liceul Tehnologic nr.2 de Ionuț Cosmin Berca. La liceul din Baia de Fier, director este Dana Turbăceanu, la Bîlteni – Adela Lavinia Vuc, la Bustuchin – Irinel Vasile Spiridon, la Peștișani – Georgiana Sichitiu, la Bâlta (Runcu) – Ionel Cosmin Popescu, la Fărcășești – Liliana Bugă, la Stoina – Ileana Ceche, iar la Turburea – Liviu Sgaibă.

Mihai Istrate a rămas la conducerea liceului din Țicleni, Valeria Neamțu conduce Liceul Tehnologic Tismana, iar Oana Șandru este directorul Liceului Tehnologic Turceni. Aurora Novac este directoarea liceului din Tg-Cărbunești, iar Alina Ramona Țicu va conduce Liceul Teoretic Novaci, obținând cea mai mare medie la concursul de directori.

La Târgu Jiu, Vasile Udroiu conduce Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu”, Sorin Matei Todea – Școala „Constantin Brâncuși”, Corina Panduru – Școala „Constantin Săvoiu”, Alin Vasile Sulea – Școala „Sfântul Nicolae”, Valeria Vîlceanu – Școala „Gheorghe Tătărescu” și Rozica Pătrășcoiu – Școala „Pompiliu Marcea”.

Noii directori sunt așteptați la sediul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, pentru ridicarea deciziilor de numire în funcție.

„Cadrele didactice declarate reușite la concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, precum și cadrele didactice detașate în interesul învățământului în funcții de conducere rămase vacante după desfășurarea concursului, se vor prezenta la sediul I.S.J. Gorj, având asupra lor cartea de identitate, după următorul program: marți, 28.12.2021, intervalul orar 9.00-11.00: ridicare decizii cadre didactice detașate în interesul învățământului în funcții de conducere vacante, iar în intervalul orar 11.00-15.00: ridicare decizii și semnare contracte de management cadre didactice declarate reușite la concurs”, a transmis ISJ Gorj.

Toate deciziile emise produc efecte începând cu data de 17 ianuarie 2022, când începe semestrul al II-lea.

Galerie foto











Vizualizări: 16,069

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: