Noi promisiuni: Patru parcări de 5.000 de metri pătrați în Târgu Jiu

Edilii din Târgu Jiu vin cu noi promisiuni pentru un trafic mai lejer. Proiectele pe fonduri europene pe care le-au semnat la sfârșitul anului trecut vor duce la înființarea a patru parcări în mai multe zone din municipiu. Aici și-ar putea lăsa mașinile cei care lucrează în oraș și apoi și-ar continua drumul cu troleul.

Până acolo este însă cale lungă. Cu toate acestea, primarul Marcel Romanescu dă asigurări că vor fi realizate patru parcări de 5.000 de metri pătrați unde târgujienii își pot lăsa mașinile în siguranță. De acolo, pot merge cu troleele ce urmează să fie achiziționate de către municipalitate.

“Avem prevăzute patru parcări în cele patru puncte cardinale ale municipiului Târgu Jiu, pentru că orașul este străbătut de două mari bulevarde. Avem parcări de 5.000 de metri pătrați în care cetățeanul poate să-și lase mașina acolo. Este prevăzut în proiect! Ar fi ilegal să merg să finanțez parcările când am acest proiect contractat”, a spus primarul Marcel Romanescu, la Sud FM.

În total, primăria a semnat contracte pe fonduri europene în valoare de 60 de milioane de euro.

Cei mai mulți bani vor merge spre reabilitarea rețelei de transport în comun și pentru achiziționarea mai multor trolee și autobuze moderne. „La momentul acesta, Târgu Jiul are semnate contracte de 60 de milioane de euro. Pe 20 noiembrie, am semnat ultimul proiect la Craiova. Urmează perioada de contractare, de execuție”, a mai explicat edilul.

Vizualizări: 1,975

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: