Motru: Când va deveni funcțional aparatul RMN

Investiție importantă la Motru. Spitalul din municipiu are propriul RMN. Aparatul a costat două milioane de euro. Autoritățile anunță că va fi pus în funcțiune până la sfârșitul anului și că va fi de folos atât motrenilor, dar și gorjenilor din localitățile învecinate, cât și pacienților din județul Mehedinți. 

Proiectul a fost finanțat, în mare parte, de Ministerul Sănătății. “Suntem în a treia săptămână de când ne-am apucat de această lucrare. Practic, vorbim de un nou spațiu într-un loc care nu era folosit, pentru a fi prinse toate echipamentele la un loc, CT, radiologie și RMN. Până la sfârșitul săptămânii, va fi și montat”, a anunțat primarul din Motru, Cosmin Morega. 

Valoarea totală a investiției a fost de 2 milioane de euro. Până la finalul anului, speră medicii, acesta va funcționa. „Săptămâna următoare, facem demersuri pentru a fi pus în funcțiune cât mai repede. Avem și cotă de finanțare de 200 de mii de euro. Finanțarea totală este de 2 milioane de euro. Sunt cadre, dar vor mai veni și cred că dorința va fi alta. Avem discuții cu persoane plecate din Motru și ar dori să vină la Motru”, a mai spus Morega, într-un interviu la Radio Infinit.

Vizualizări: 1,733

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: