Manta şi Morega s-au evitat reciproc
Pantelimon Manta şi Dan Ilie Morega s-au întâlnit la Novaci, dar nici măcar nu s-au salutat. Cei doi liberali au reuşit să se evite unul pe celălalt, chiar dacă scena a fost observată şi de Ludovic Orban, dar şi de Norica Nicolai, ambii lideri centrali ai PNL fiind prezenţi ca invitaţi la Novaci. Morega a făcut în aşa fel încât să se rupă pentru câteva minute de Orban şi Nicolai, care, de la maşină până la sediul primăriei Novaci au fost însoţiţi de social-democratul Toni Greblă. Manta şi-a primit musafirii cu căldură, cei doi politicieni veniţi de la Bucureşti bucurându-se să îl revadă după mai mult timp. Şi Orban şi Niolai au refuzat să vorbească prea mult despre statutul pe care îl are Manta în partid în momentul de faţă, fostul deputat precizând, în schimb, că este mult mai liniştit de când nu mai este implicat în politică foarte mult. El afirmă că a ajuns la "performanţa" de a reuşi să doarmă câte opt ore pe noapte, lucru care nu i se mai întâmplase de peste un deceniu. La manifestările care au urmat la Novaci, Manta a rămas pe margine, izolat de grupul de liberali format în jurul lui Morega, Orban şi Nicolai.
Distribuie
Trimite pe WhatsApp