Maioreanu a ratat funcţia de vicepreşedinte la FRH
Şeful secţiei de handbal de la Energia, Andrei Maioreanu, a ratat funcţia de vicepreşedinte la Federaţia Română de Handbal. Acesta a fost surclasat de oficialul FC Dinamo, Daniel Georgescu. Deşi perdant, Maioreanu spune că este mulţumit de numărul de voturi primite din partea delegaţilor din cadrul Adunării Generale a forului.
Andrei Maioreanu a ieşit pe locul al doilea în cursa pentru postul de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Handbal. Totuşi, Maioreanu spune că diferenţa de voturi între el şi cel care a câştigat nu a fost una mare şi că este mulţumit de rezultatul obţinut. “La funcţia de vicepreşedinte pe partea masculină, eu am candidat alături de preşedintele Constanţei, preşedintele Clubului Dinamo, domnul Samungi Valentin şi Mercea Pavel. La numărătoarea voturilor situaţia s-a prezentat astfel: Georgescu Daniel a ieşit cu 69 de voturi, eu am ieşit cu 52 de voturi, Nurhan Ali cu 37 de voturi, domnul Samungi cu 21 de voturi şi Mercea Pavel cu 10 voturi. Din punctul meu de vedere, pentru o primă participare este un rezultat mai mult decât bun care ne dă şanse să credem că, la un moment dat, Gorjul, Energia, va avea un reprezentant în Federaţia Română de Handbal”, a spus Andrei Maioreanu, precizând că nu s-a înscris pentru consiliul de administraţie al FRH.
Cei 200 de delegaţi din întreaga ţară au votat luni şi noul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, iar după 18 ani de mandat neîntrerupt Cristian Gaţu va preda ştafeta unui alt preşedinte. Alexandru Dedu a câştigat alegerile pentru şefia federaţiei.