Lupuţ are nevoie de întăriri în apărare

ACS Viitorul Târgu Jiu s-a reunit la finalul săptămânii trecute dar fără foarte mulţi jucători care au evoluat sezonul trecut. Clubul nu a anunţat nimic despre posibile întăriri pentru lot dar antrenorul Cristian Lupuţ spunea că ar avea nevoie mai ales de fundaşi.

Antrenorul Cristian Lupuț  este cel care se ocupă în continuare de pregătirea lotului celor de la ACS Viitorul Târgu Jiu, deşi se ştie din declaraţiile sale de la revenirea la club că are contract doar până la 30 iunie 2021. Tehnicianul nu a oferit detalii despre reunirea lotului, programul de pregătire sau campania de achiziții a clubului care va activa sezonul viitor în Liga 2, competiție care va debuta pe 31 iulie.

Echipa care joacă la Târgu Jiu încă n-a transmis vreun comunicat în această vară, nici măcar pe pagina de Facebook, iar site-ul oficial anunţat pe acea pagină nu a fost niciodată funcțional.

Cert este că antrenorul Lupuţ era nemulţumit mai ales de fundaşii săi după ultimul meci oficial din sezonul precedent. „Sunt dezamăgit, mai ales că se persistă în greşeli pe linia de fund. Luăm gol din faze fixe, la unii jucători se vede o lipsă de atitudine şi responsabilitate. Vom trage linie, vedem ce va fi, analizăm foarte bine jucătorii...  E posibil ca jucătorii care nu dau randament să plece, sută la sută! Vom trage linie, pentru unii, s-a încheiat un ciclu, e clar, eu îi cunosc de mult timp, unii nu au progresat. Au rămas pe loc şi ne vom despărţi”, spunea Lupuţ la încheierea sezonului fără a preciza care sunt jucătorii de care echipa se va despărţi. Aşadar pentru antrenorul ACS Viitorul întărirea defensivei este prioritară la echipă, dar şi celelalte compartimente su suferit după ce au plecat Daniel Paraschiv (la CFR Cluj), Andrei Dragu (FC Botoșani), Marius Cioiu (Academica Clinceni), Andrei Sin (Academica Clinceni), Denis Rusu (Universitatea Craiova), Mihai Lixandru (la FCSB) și Darius Buia (Petrolul Ploiești). Liga2.ro a anunţat că Alexandru Bădăuță nu mai pare nici el tentat să rămână la Târgu Jiu.

Din vechiul lot au anunţat pe diverse căi că vor rămâne la ACS Viitorul doar Alexandru Băican şi Alin Buleică.

Vizualizări: 1,388

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: