Iordache, dorit administrator public la Târgu Jiu. Reacţie: Îmi pot asuma asta
Ion Iordache, vicepreşedintele ALDE Gorj, ar putea fi primul administrator public de la Târgu Jiu. Primarul Marcel Romanescu spune că Iordache ar fi potrivit pentru acest post. Fostul primar din Turceni nu respinge ideea şi afirmă că este dispus chiar să-şi doneze salariul.
Dorinţa primarului Marcel Romanescu de a angaja un administrator public este una mai veche, iar pentru o vreme renunţase la idee. Discuţia a fost repusă pe tapet chiar de Ion Iordache, care i-a garantat edilului susţinerea ALDE în ceea ce priveşte promovarea acestui proiect. Acum, Marcel Ronanescu spune că l-ar vrea pe Iordache ca ajutor la primărie şi spune despre liderul ALDE Gorj că este una dintre propunerile sale pentru acest post. „Este una dintre persoanele care cred că ar fi foarte potrivite. Este una dintre propuneri, dar postul de administrator se scoate la concurs. Nu pot să spun că aş lua pe X sau pe Y. Cred totuşi că ar îndeplini condiţiile de participare”, a comentat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.
Liderul ALDE Târgu Jiu spune că nu s-a gândit la acest post. În schimb, politicianul ştie deja ce ar face cu remuneraţia de administrator public. „Îi mulţumesc că s-a gândit şi că mă apreciază, dar nu m-am gândit la aşa ceva, încă. Mă voi gândi foarte serios la propunerea dumnealui. Am intrat în politică să fac treabă pentru oamenii din judeţ, pentru târgujieni şi îmi pot asuma asta. Dacă îmi voi asuma, să ştie de la început toată lumea că nu va fi o povară bugetară, pentru că, o spun de la început, salariul care s-ar cuveni postului de administrator public, dacă l-aş ocupa eu, îl voi dona spitalului din Târgu Jiu”, a spus Ion Iordache.
Primarul Marcel Romanescu va scoate postul la concurs abia atunci când va avea majoritate în Consiliul Local, pentru că voturile consilierilor PNL şi ALDE nu ar fi suficiente pentru a promova un proiect de hotărâre în acest sens. „Sunt convins că şi PSD va vota acest proiect, atâta timp cât sunt oameni care se oferă să lucreze pentru comunitate fără costuri, fără bani. Nu ca cei care vin şi muncesc acolo sau nu prea muncesc pe bani”, a mai comentat Iordache.