Iohannis nu aprobă Legea Energiei. Reacțiile din Gorj!

Președintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament Legea energiei, modificată în urmă cu câteva săptămâni. Iohannis susține că modificările sunt neclare, având o problemă cu articolul care vorbește chiar despre mixul energetic. La Gorj acțiunea președintelui a fost văzută diferit, în funcție de partide sau interes. Liberalii cred că legea nu ajuta prea mult CEO, iar cei care au inițiat proiectul spun că îl vor repune pe ordinea de zi în septembrie și într-o lună va fi aprobat. CE Oltenia nu a avut nici un punct de vedere pe acest subiect.

Iohannis își justifică acțiunea spunând că prevederile legii modificate sunt neclare și afectează competiția din piață. Relevant este că el dă drept exemplu chiar articolul care permite crearea unui mix energetic. „Se permite producătorilor să perfecteze contracte cu alți producători și să realizeze un mixt energetic, pentru a oferta pe piața internă sau la export energia electrică. Prin faptul că nu se precizează condițiile minime privind structura mixtului energetic sau criteriile ce ar trebui îndeplinite de către acești producători, noile prevederi permit operatorilor să perfecteze înțelegeri cu diverși alți producători, ceea ce ar putea fi interpretat ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, conform cărora tranzacțiile cu energie electrică se desfășoară pe piața concurențială, în mod transparent, public, centralizat și nediscriminatoriu”, se arată în comunicatul lui Iohannis.

Mai explicit a fost șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, care a spus că a dat aviz negativ pe această lege deoarece nu are încredere în șefii companiilor de stat: “Producătorii de electricitate sunt majoritari de stat şi istoria ne-a dovedit că nu sunt foarte grijulii cu banii statului. Din acest motiv nu îi lăsăm să facă o serie de lucruri, să vândă direct, ci îi obligăm să vândă pe bursă, pentru că nu avem încredere în ei. (...) Rămânem mai restrictivi, mai intervenţionişti în acest domeniu, să nu permitem lucruri care ar putea duce la abuzuri, aşa cum s-a întâmplat în trecut”. 

PNL: O lege care nu ajută și nu încurcă CEO

În apărarea lui Iohannis au sărit liberalii, care au încercat să minimalizeze efectele acestei legi asupra CE Oltenia. ”Nu s-a întâmplat nimic, este o lege votată în Parlament, care din punctul meu de vedere nici nu ajută nici nu încurcă CEO.  Problemele la CEO sunt altele, problema exproprierilor la Jilț și nu rezolvă modificările aduse la legea energiei lucrurile astea. Avem o conducere incompetentă la CEO și oamenii aceia trebuie să plece, câtă vreme se produce cărbunele în Jilț cu sume din astea exorbitante și noi vrem să vindem energie ieftin, astea sunt problemele de fapt ale CE Oltenia”, a spus Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj.

În urmă cu câteva luni și liberalii susțineau mixul energetic, organizându-se în comisii pentru elaborarea unei strategii pentru domeniul minier și energetic de la nivelului județului Gorj. Au reacționat și parlamentarii de la ALDE Gorj, care profită să-i taxeze pe liberali, cei care l-au susținut pe Klaus Iohannis în alegeri: “Reacţiile, sunt fără doar şi poate, strigătoare la cer. Ele ne determină să avem o poziţie clară în acest sens şi să cerem public, punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal care a suţinut necondiţionat acest aşa zis guvern tehnocrat şi pe Klaus Iohannis”.

Și sindicalistul Constantin Mitrescu a comentat situația. El l-a criticat pe șeful Consiliului Concurenței, pe care l-a făcut tâmpit. "Șeful Consiliului Concurenței a avut o reacție de om tâmpit. Sunt destule institutii ale statului care sa vegheaze astfel încât să nu se întâmple abuzurile de care vorbește el”, comentează Mitrescu.

Vizualizări: 698

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: