Începe simularea examenului de BAC

Simularea examenului de Bacalaureat 2025 începe luni, 24 martie. Elevii de clasa a XII-a au oportunitatea de a exersa în condiții reale examenul final. Ministerul Educației a stabilit reguli precise și o procedură clară pentru organizarea testării.
Simularea Bacalaureatului 2025 este o verificare preliminară pentru elevii din clasa a XII-a și are loc în modulul 4 de cursuri, începând cu 24 martie. Pentru o pregătire adecvată este esențial să cunoască calendarul oficial al examenului de Bacalaureat 2025, cât și regulile din sala în care elevii vor susține examenul.
Potrivit calendarului oficial al Ministerului Educației, simularea examenului de Bacalaureat 2025 pentru elevii din clasele a XII-a și a XIII-a începe în ultima săptămână a lunii martie, notează Pro TV.
Prima probă, la Limba și literatura română, este programată pentru 24 martie. Datele pentru simulările probelor scrise, respectiv 24, 25, 26 și 27 martie, corespund celor stabilite în proiectul de ordin privind organizarea Bacalaureatului 2025, precum și celor aprobate de Ministerul Educației în cadrul ședinței Comisiei pentru Dialog Social.
Vizualizări: 381
Distribuie Trimite pe WhatsApp