Focare de TBC şi anemie la bovine şi cabaline, în judeţul Gorj.

În urma unor recoltări de sânge, s-a depistat un focar de TBC la bovine, într-o gospodărie din Bâlteni, Gorj. De asemenea, la Ciuperceni, a fost descoperit un focar de anemie infecţioasă ecvină (la cabaline).

 

„Avem două focare în două gospodării. Un focar de TBC, la Bâlteni, la bovine şi un focar de anemie infecţioasă ecvină, la cabaline, la Ciuperceni. Asta în urma analizelor care se fac în fiecare an, pe recoltări de sânge la animale, respectiv inoculări, depistări alergice, la TBC. Conform programului strategic, facem treaba asta. Acel focar de TBC de la Bâlteni este de anul trecut şi e un număr de 20 şi ceva de bovine acum, au fost mai multe, dar se face retestare prin extracţie, din 6 în 6 luni, până când vor deveni fără semne de boală, timp de două inoculări. Deci lichidarea unui astfel de focar e de durată. Acest TBC se poate transmite la om, se poate transmite de la om la animale, de la animal la animal. Absolut toate bovinele care se pretează ca vârstă şi ca stare de sănătate, trebuie să fie testate. În ultimii 15-20 de ani, n-au prea fost focare de TBC”, a transmis Florin Gorcea, director la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj.

Directorul DSVSA Gorj a explicat ce presupune testul de TBC pentru bovine şi cum poate fi consumată carnea, în cazul unui rezultat pozitiv: „Se bagă un derviat de proteină sub piele, printr-o inoculare cu o seringă specială, se măsoară pliul pielii înainte de inoculare şi la 72 de ore după inoculare. Se face diferenţa şi se citeşte. Dacă este dur, dacă este moale, dacă este păstos, iar în situaţia în care sunt depistate şi încadrate în gradul de pozitiv, se trece la următoarea etapă: sacrificare în scop de diagnostic, ceea ce s-a şi făcut la Bâlteni. Au fost depistae leziuni atât la nivelul organelor, cât şi prin diagnostic de laborator. Carnea se poate consuma, dar cu anumite restricţii. Organele afectate, se distrug pentru incinerare, iar restul de carne se consumă prin preparare termică, în special la conserve”.

Anemia la cabaline este o boală transmisibilă. Toţi deţinătorii de animale infectate trebuie să ştie că sacrificarea se face doar în condiţii speciale: „Anemia infecţioasă ecvină este o boală care se transmite prin montă. E un sinonim pentru denumirea populară: sifilisul cailor, dar se transmite de la armăsar la iepe. Se sacrifică, carnea se consumă. Sacrificarea se face sub strictă supraveghere, în regim special, în anumite abatoare”, a adăugat Florin Gorcea.

Vizualizări: 1,318

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: