CE Oltenia analizează oportunitatea cumpărării CEZ Distribuție

Acționarii Complexului Energetic Oltenia vor analiza în ședința din luna octombrie oportunitatea cumpărării unei părți din CEZ România - partea de distribuție Oltenia. Propunerea a fost făcută de Consiliul de Supraveghere în ședința din 12 august, se arată într-un document al companiei.

Grupul ceh de utilităţi CEZ va începe procesul de vânzare a activelor din România în luna octombrie şi îşi doreşte ca transferul să fie finalizat sau aproape de finalizare în anul 2022.

CEZ a inclus în testarea de piaţă şapte companii româneşti - Distribuţie Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power şi CEZ România.

Potenţialii investitorii îşi pot exprima interesul atât pentru întregul grup de companii menţionate, cât şi în mod individual pentru oricare dintre companii.

Și alte companii energetice din România analizează oportunitatea cumpărării CEZ, printre acestea fiind Hidroelectrica și Electrica SA.

CE Oltenia a înregistrat anul trecut o pierdere de 1,1 miliarde lei și nici în acest an situația nu este mai bună, astfel că este puțin probabil ca societatea să poată cumpăra distribuția din Oltenia a CEZ.

Galerie foto


Vizualizări: 2,881

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: