Amenzi de o mie de euro în Piața Victoriei. Jurnalist german, reținut

Câteva mii de oameni protestează miercuri seara în Piaţa Victoriei din Capitală faţă de modificarea codurilor penale. Două persoane au fost ridicate de jandarmi şi sancţionate cu amenzi în valoare totală de 4.500 de lei, pentru instigare la acţiuni violente cu intenţia de tulburare a adunării publice, a anunţat Jandarmeria. 

Au avut loc îmbrânceli cu jandarmii, iar unii manifestanţi au fost târâţi pe jos de către jandarmi, care au încercat să îi ridice şi i-au avertizat că vor interveni în forţă.

Manifestanţii strigă "Libertate", "Hoţii", "Nu plecăm", "Jos comuniştii", "Demisia", "Dragnea, nu uita, România nu-i a ta" şi "Hoţii", dar şi mesaje împotriva Jandarmeriei, iar în piaţă a fost montat un banner de mari dimensiuni cu mesajul "Curtea Constituţională a penalilor".

Potrivit  Realitatea TV, jandarmii au reținut și băgat în dubă un jurnalist din Germania, cel care a făcut și un documentar despre Liviu Dragnea și Teleorman.

Sunt proteste și în Sibiu, 4.000 de protestatari, Iași, 1.000 de oameni, Brașov, 1.000 de oameni, Oradea, 300 de demonstranți, și Cluj, 5.000 de oameni. 

Update

Casa de documentare Passport Productions au anunțat miercuri pe Facebook că ziaristul german Paul Arne Wagner a fost luat de jandarmi și dus într-o dubă. Se pare că 22 de manifestanți au fost ridicați de jandarmi la protestul de miercuri seară de la Guvern.

Anunțul de pe Facebook: Hi, this announcement was posted on Facebook by his company: Colegul nostru de la Passport Productions, jurnalistul german Paul Arne Wagner, a fost smuls brutal de langa noi in timp ce filma si aruncat in duba jandarmeriei împreună cu alți protestatari. Nu stim cati au fost ridicați. Nu stim unde i-au dus.

Reportajul ”Aici nu-l avem decât pe Dragnea”:

update 1: Jurnalistul a fost eliberat după două ore de audieri, timp în care nu a avut voie să sune pe mineri, nu a primit un exemplar al procesului-verbal, care doar i-a fost citit. Acesta a povestit că duba cu care a fost dus la secție mergea cu ușile deschise și că a fost forțat să stea lângă jandarmul care l-a agresat în timp ce l-a băgat în dubă.

Vizualizări: 1,860

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: