Accident la Rasoviţa. Update!
Update: "În această dimineață, un participant la trafic a sesizat prin apel de urgență, despre producerea unui eveniment rutier cu victime, în comuna Lelești. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 33 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 D, din direcția Târgu Jiu - Tismana, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară față de autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat de 46 de ani, din orașul Targu-Cărbunești, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 33 de ani, a fost rănit ușor.
În urma testării cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto, s-a stabilit că niciunul nu consumase alcool.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier", au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.
Ştire iniţială: Un accident rutier a avut loc, în urmă cu câteva momente, în localitatea Rasoviţa.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, pompierii şi un echipaj al ambulanţei.
Ştire în curs de actualizare.