Zeci de directori de şcoli, reconfirmaţi pe post
Zeci de directori de unităţi de învăţământ din judeţul Gorj au fost reconfirmați pe posturile pe care le ocupau. În acest moment, concursurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere din şcoli sunt în plină desfăşurare, reprezentanţii Inspectoratului Școlar anunţând că mai sunt peste o sută de candidaţi de evaluat.
În cele mai multe unități de învățământ din Târgu Jiu, directorii au fost reconfirmați pe postul de conducere. Amintim aici pe Gheorghe Nichifor de la Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu”, dar și pe Aurel Popescu de la Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu”. La Colegiul Național ”Spiru Haret”, funcția de director a fost obținută de Carmen Cosmulescu, iar la Colegiul ”Tudor Vladimirescu” concursul urmează să se desfășoare săptămâna viitoare. ”Concursul se desfăşoară în continuare conform planificării. Până acum au fost evaluați 109 candidaţi, 158 mai sunt de evaluat și vor fi evaluați săptămâna viitoare. Vineri, 4 noiembrie, se va încheia această etapă. Până acum au fost înregistrați opt absenți și cinci candidați au fost respinși”, a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
Sunt însă și situații unde foștii directori și-au pierdut funcția de conducere. Niculina Chițulescu pare că nu va mai fi director la Colegiul Tehnic Motru, cel mai mare punctaj la aceste probe finale fiind obținut de Adela Lelia Rușeț. Nu lipsesc nici situațiile în care unele școli riscă să rămână fără director prin concurs. Este cazul școlii Stănești, unde s-a înscris un singur candidat. ”Nu s-au înregistrat alte probleme, activitatea noastră este monitorizată de un reprezentant al Ministerului Educației. Perioada de depunere și de soluționare a contestațiilor este între 17 noiembrie și 16 decembrie”, a spus Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.
Miza pentru ocuparea funcțiilor de conducere în cadrul unităților de învățământ este una foarte mare căci, conform noii grile de salarizare din învățământ, un director de școală va lua un salariu net în jur de 4.000 de lei și timp de patru ani nu va putea fi schimbat din funcție.