Tânăr de 15 ani, acuzat de tâlhărie calificată
Un tânăr de 15 ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost reţinut pentru 24 de ore de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, fiind bănuit de comiterea a două infracțiuni de tâlhărie calificată, o tentativă de tâlhărie calificată și mai multe infracțiuni de furt.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că tânărul ar fi exercitat acte de violență asupra a doi tineri aflați în Parcul Central din municipiul Târgu Jiu, după care le ar fi sustras telefoanele mobile.
Tot în parc, ar mai fi încercat să sustragă telefonul mobil al unui tânăr.
De asemenea, bănuitul ar fi sustras mai multe parfumuri și băuturi alcoolice din incinta unor societăți comerciale, situate în municipiul Târgu Jiu.
Într-o altă zi, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Târgu Jiu, ar fi abordat un tânăr pe care îl cunoștea din vedere, solicitându-i să-i împrumute telefonul mobil pentru a efectua un apel, însă nu i l-a mai restituit.
Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor a fost recuperat parțial.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului și recuperarea prejudiciului.