Stadionul lui Dragnea, motiv de ceartă pentru Ponta
Deputatul Victor Ponta s-a ales cu critici pe contul său de Facebook după ce a încercat să își exprime o poziție în privința lui Eugen Teodorovici, cel dat acum afară din Guvern pe motiv că a criticat modul netransparent în care sunt cheltuite unele fonduri de către Ministerul Dezvoltării. Considerat bun pentru a devenit consilier al actualului prim-ministru Mihai Tudose, fostul ministru al finanțelor din cabinetul Ponta a fost zburat după ce a criticat investiția de 12 milioane de euro într-un stadion la Teleorman, județul neavând o echipă nici măcar de valoarea actuală a Pandurilor.
Ponta și-a exprimat nedumerirea față de modul în care gândește actuala conducere a PSD, o susținătoare a lui Liviu Dragnea sărind la gâtul fostului premier fără menajamente. „În fiecare județ exista un stadion în «firea» lui, în Teleorman ba. Cu ce te deranjează județul nostru, domnule Victor Ponta? În Teleorman nu trebuie sa se investească ceva că vine CODRUȚA și cu acoperiții și dărâmă tot”, a întrebat femeia. Răspunsul lui Ponta nu s-a lăsat întârziat și a fost urmat, evident, de alte și alte comentarii. „Dragă Virginia - în ultimii 15 ani Teleormanul a fost condus de Liviu Dragnea - nu de Kovesi, nu de PSD sau de altcineva! Eu l-am ajutat cu toate solicitările pentru județ tocmai pentru că eu cred că oamenii de acolo merită o viață bună – așa că am aprobat (la solicitarea lui Dragnea) să treacă la CJ Teleorman un mare domeniu piscicol și forestier pentru investiții și am aflat acum că au ajuns la Teldrum!!! Am voie să fiu supărat sau suspicios? Eu cred că da”, a răspuns Ponta.