Realizator Digi24, amenințat cu judecata de colegi

Dragoș Pătraru, realizatorul emisiunii Starea nației la Digi24, și-a șocat șefii după ce a criticat pe post faptul că televiziunea închide ochii la un subiect de interes public, doar pentru că este implicat patronatul. Este vorba de faptul că fostul director Bendei, denunțător al unui șantaj al șefilor de la Antena 3, intervenea chiar din sediul DNA pentru ca un ofițer judiciar să primească telefoane, la adresele mai multor rude. 

Pătraru spune că a așteptat câteva zile, dar când a văzut că subiectul este tabu pentru Digi24, a criticat acest lucru în propria emisiune. Cosmin Prelipceanu, redactor-șef al Digi 24, a declarat, marți seara, că televiziuna se delimitează de declarațiile lui Dragoș Pătraru. În plus, Prelipceanu i-a cerut lui Pătraru să prezinte numele jurnaliștilor acoperiți din televiziune, în caz contrar urmând a fi dat în judecată. 

Pătraru nu a spus că la Digi24 sunt ofițeri acoperiți, ci că în presă sunt unii jurnaliști care nu răspund interesului public, ci altor interese, din gesturi sugerând că vorbește de acoperiți. ”Aflu de la televizor că aș fi spus aseară chestii pe care nu le-am spus. Dar mă rog, asta e altă discuție pe care o voi lămuri cu niște băieți care se cred jurnaliști. Voiam să vă spun că avem emisiune diseară. Ne vedem la 22,30, la Digi24. Unde, iată, jurnaliștii sunt liberi să spună ceea ce vor. Atunci când vor...”, e reacția lui Dragoș Pătraru.

Vizualizări: 2,092

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: