Primarul Câmpeanu vrea să candideze la parlamentare
Primarul din Runcu, Adi Câmpeanu, câştigător al alegerilor locale cu 90%, este interesat de o candidatură la alegerile parlamentare din toamnă, potrivit unei declaraţii făcute de preşedintele PSD Florin Cârciumaru. El a declarat că este sigur cine va deschide listele de la Camera Deputaţilor şi Senat.
La deputaţi primul va fi Victor Ponta, iar la Senat Ion Călinoiu, spune Cârciumaru. Cel mai probabil PSD va lua două sau trei mandate de deputaţi, iar bătălia pentru locul 2 este acerbă. Cârciumaru a declarat că în interiorul partidului va fi o analiză şi se va decide dacă va fi desemnat Mihai Weber, deputat, Andrei Maioreanu, director la Hidroelectrica, Ion Ciocea, primarul din Bustuchin, sau Adi Câmpeanu, primarul din Runcu. Tot pentru locul 2 se va bate, cel mai probabil, Dian Popescu, preşedintele ALDE, în cazul în care partidul său face o înţelegere cu PSD.
Cârciumaru: Nu vom susţine ALDE cu Iriza şi Popeangă
Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj, a anunţat că nu va susţine vreun fost pesedist plecat la ALDE la alegerile parlamentare. El face referire la Scarlat Iriza şi Vasile Popeangă plecaţi de la PSD la PMP, iar acum la ALDE, sperând că vor mai prinde un loc la parlamentare.
PSD şi ALDE ar putea candida în alianţă la parlamentare, dar Cârciumaru spune că PSD nu va susţine unul dintre aceşti candidaţi. “Eu pot să spun de pe acum că dacă în toamnă vom merge pe o alianţă cu ALDE şi se pune problema ca organizaţia PSD de la Gorj să dea un loc eligibil pentru ALDE în orice caz nu va fi unul dintre cei care au plecat de la PSD. Asta le garantez membrilor PSD şi celor care mai bat pe la porţi pe la PSD. Am discutat cu domnul Dragnea şi a spus că nu va trece peste cuvântul organizaţiei”, a declarat Florin Cârciumaru la TV Sud.