Pedeapsă! Preotul de la Berleşti, obligat să stea o lună la mănăstire!
Preotul paroh de la Berleşti, Neagoie Zamfir, a primit o pedeapsă aspră din partea mai-marilor bisericii ortodoxe, după ce mai mulţi cetăţeni l-au acuzat că percepe taxe uriaşe pentru nunţi, botezuri şi înmormântări. Preotul este consemnat să stea o lună la o mănăstire din Oltenia, timp în care nu are voie să ia legătura nici măcar cu membrii familiei. Pe perioada cât acesta va executa pedeapsa administrativă dată de Consiliul Eparhial, un alt preot se va ocupa de enoriaşii de la Berleşti.
Înalţii prelaţi de la Mitropolia Olteniei au luat una dintre cele mai dure măsuri faţă de preotul din Berleşti, Neagoie Zamfir, acuzat de mai mulţi enoriaşi că umflă preţurile nejustificat, de multe ori solicitând sume de trei ori mai mari faţă de cele stabilite de către Mitropolie. Acesta este de luni, 13 iulie, exilat la o mănăstire din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, unde va sta preţ de o lună, timp în care va trebui să reflecteze asupra greşelilor sale, dar şi să participe la activităţile ce se vor desfăşura în mănăstire. Conducerea Protoieriei Târgu Cărbuneşti, de care aparţine parohia Berleşti, a confirmat pedeapsa primită de preotul Neagoie Zamfir. „S-a luat o măsură administrativă. Este pedepsit la mănăstire. O lună trebuie să stea acolo. Nu se spune la ce mănăstire. Acolo va sluji, participă la viaţa mănăstirii, la activităţi. Este o măsură foarte dură pentru un preot. Nu are voie să ia legătura cu familia. În perioada aceasta am detaşat alt preot la Berleşti”, a declarat Iulian Mărgineanu, protopop al Protoieriei Târgu Cărbuneşti.
Nu este pentru prima dată când preotul este sancţionat administrativ de conducerea Mitropoliei Olteniei. Iniţial, Zamfir a fost sancţionat cu mustrare, însă, după ce mai mulţi cetăţeni s-au plâns că preotul percepe prea mulţi bani pentru oficierea slujbelor la diverse evenimente, a fost dată această pedeapsă, care, practic, este una dintre cele mai aspre. Următoarea pedeapsă, ca gravitate, ar fi suspendarea. Unii enoriaşi au spus că au trebuit să plătească şi 800-900 de lei pentru o nuntă şi 600-700 la un botez, chiar şi atunci când evenimentele s-au suprapus. Mai mult, cei care intenţionau să oficieze evenimentele în alte localităţi, tocmai pentru a nu fi nevoiţi să plătească mulţi bani, au întâmpinat fel de fel de probleme din partea preotului.