Geoană, ultimul bal din PSD la Târgu Jiu
De ieri PSD s-a lepădat oficial de fostul său preşedinte Mircea Geoană, chiar dacă acesta nu a fost prezent la şedinţa în care i s-a decis destinul politic. Sâmbătă Geoană a fost la Târgu Jiu unde a participat la botezul fiului parlamentarului Mugurel Surupăceanu.
Fostul candidat la prezidenţiale spune că nu i-a fost comunicată o oră corectă pentru că ar fi mers la şedinţa condusă de senatorul Dan Şova, decizia de excludere a sa din partid fiind luată la numai câteva ore după ce Geoană a participat la Târgu Jiu la botezul fiului deputatului Mugurel Surupăceanu. Preşedintele Senatului a venit la biserica din centrul oraşului la ora la care fusese stabilită ceremonia de botez, el fiind însoţit de „Mihaela, dragostea mea”. La biserică nu au venit, în schimb, alte feţe luminate de prin PSD Gorj, nefiind nici spaţiu suficient pentru aşa ceva, deputatul devenit tătic aşteptându-şi colegii la restaurantul de pe insuliţă, unde a mers şi Geoană.
Preşedintele Senatului s-a ferit să facă prea multe declaraţii politice la Târgu Jiu, el transmiţându-le însă colegilor săi de partid că nu va pleca la UNPR sau la alte formaţiuni politice care îl curtează. „Oricât m-ar dori unii afară din partid, casa mea este aici şi atâta vreme cât voi fi bine primit îmi voi face datoria cu toată priceperea şi energia. Am venit aici pentru a răspunde cu multă prietenie invitaţiei pe care mi-a adresat-o mie şi Mihaelei prietenul Surupăceanu. Martin Luther King spunea că problema pe care el o resimţea nu era pericolul de la gălăgia duşmanilor, ci cel de la tăcerea prietenilor”, a glăsuit Geoană cu doar câteva ore înainte de a fi zburat din partid.
Primarii sunt confuzi
Primarii PSD din Gorj speră că totuşi Mircea Geonă nu va fi exclus şi au încredere în Consiliul Executiv al partidului. Primarul din Bustuchin, Ion Ciocea, nu a avut cuvinte pentru a comenta propunerea de excludere a lui Geoană. „Dacă aşa a crezut dumnealui (nr red Victor Ponta) că este bine…Nu am cuvinte. Trebuie să aflăm exact motivele şi vom vedea“, a spus Ciocea. Şi colegul din Prigoria, Emil Răgman, nu a crezut că va fui luată o astfel de decizie. „Nu cred că-l exclud. Nu cred aşa ceva, mă gândesc la o sancţiune ceva, nu la excludere. Este o luptă a orgoliilor“, a spus primarul din Prigoria. Mult mai tranşant a fost primarul din Leleşti, Marian Rotaru. Apropierea dintre cei doi este cunoscută, dat fiind că Geoană a participat la nunta fiicei primarului. Rotaru este foarte supărat pentru ce s-a întâmplat şi spune că primarii trebuie să se mobilizeze. „A fost domnul Ponta la Târgu Jiu. Nu ne-a întrebat şi pe noi ce credem despre acest lucru. Mulţi dintre cei care acum îl contestă au fost ajutaţi de el. Domnul Şova a fost ajuns parlamentar datorită lui Mircea Geoană“, a spus Rotaru, care a adăugat că Geoană este susţinut de mulţi primari.