Boza, despre intrarea în politică: Niciodată să nu spui niciodată
Sorin Boza îşi nuanţează declaraţiile privind o eventuală intrare pe scena politică. Managerul Complexului Energetic Oltenia exclude să intre în vreun partid până în 2020, după care nu este eliminat acest scenariu.
Întrebat dacă se gândeşte să se înscrie în vreun partid, Sorin Boza susţine că este împiedicat acum de contractul de mandat pe care îl are în fruntea CE Oltenia. „Am contract de mandat în care sunt obligat să nu am apartenenţă la vreun partid. Nu ştiu ce va fi după ce nu voi mai avea contract. Vom vedea. Dar de astăzi până în toamna anului 2020, eu am contract de mandat. Nu am făcut politică, dar nu se ştie în viaţă. Niciodată să nu spui niciodată”, a spus Boza, la o emisiune TV.
Surse politice din Gorj îl dau pe Boza în negocieri cu liderii ALDE. (M.M.)