Spitalul Târgu Jiu testează nivelul de anticorpi. Cât costă!

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu realizează teste privind nivelul de anticorpi. Unitatea medicală anunță faptul că testele se vor efectua în cadrul laboratorului de pe strada Progresului (Policlinica).

Gorjenii care vor să afle dacă nivelul de imunoglobuline de tip IgA și IgG este suficient pentru a preveni o eventuală infecție o pot face cu ajutorul unui test. SJU Târgu Jiu mai anunță faptul că prețul unui astfel de test este de 80 de lei.

”Vă aducem la cunoștință faptul că în cadrul laboratorului Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu se efectuează determinări cantitative ale nivelului imunoglobulinelor A și G (IgA și IgG) anti spike. Dozarea acestora se face din sângele pacientului. Recoltarea se face în clădirea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Urgență Târgu Jiu (Policlinica). Prețul unui test este de 80 RON pentru fiecare determinare (IgA sau IgG), respectiv 160 RON pentru detectarea ambelor tipuri de imunoglobuline”, anunță SJU Târgu Jiu.

Imunoglobulinele A si G (prescurtate IgA si IgG) reprezintă două din cele 5 clase de anticorpi produși în organism. Rolul acestora este  de apărare împotriva infecțiilor.  

Vizualizări: 1,502

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: