Târgu Jiu: Chiria locuinţelor ANL a fost micşorată
Consiliul Local Târgu Jiu a micşorat chiria pentru locatarii a patru blocuri din municipiul Târgu Jiu, trecuţi de 35 de ani, care vor plăti cu până la 15% mai puţin. Micşorarea este una mică ţinând cont de faptul că în luna mai cuantumul chiriei practicate pentru această categorie de locatari a fost majorat şi de 4 ori.
Reprezentanţii societăţii Edilitara, cea care administrează blocurile de tip ANL din Târgu Jiu, spun că s-a putut micşora chiria percepută acestei categorii de chiriaşi după ce au fost scoşi din calculul cuantumului nişte indicatori. Reprezentanţii primăriei nu au spus însă de ce nu au scos aceşti indicatori încă de la început. “În luna mai noi am mărit conform Hotărârii de Guvern şi a legii 152 chiria la ANL-urile care au împlinit 5 ani de la punerea în funcţiune şi ai căror chiriaşi au 35 de ani vârstă. După ce a crescut chiria semnificativ, nefiind noi vinovaţi pentru că am folosit hotărârea de Guvern şi cea mai mare pondere a costurilor a constat în faptul că s-au folosit toţi indicii, sunt indici de corecţie pentru reparaţii capitale, pentru reparaţii curente, ca să diminuăm aceste lucruri am renunţat la indicii de reparaţii capitale pentru că o reparaţie capitală la un bloc ANL se poate face la 25 sau 30 de ani, în situaţia în care o să prindem un program de reabilitare tehnică cu această ocazie se va face şi reparaţia capitală şi am scos acel indice şi am redus cu circa 10-15% din valoarea chiriei la apartamentele respective”, a declarat Alexandru Zaharia, directorul societăţii Edilitara.
Cât a fost chiria şi cât va fi de aici înainte
Conform hotărârii adoptate în luna mai, locatarii peste 35 de ani care locuiesc în blocul 21A de pe strada Lt. Col. Dumitru Petrescu trebuiau să plătească la reînnoirea contractului 5.82 lei/mp/lună, cei de la blocul 21B şi 21C de pe strada Lt. Col. Dumitru Petrescu-5.56 lei/mp/lună, iar cei de la bl. 11A strada Agriculturii 4.77 lei/mp/lună.
Noua hotărâre avizată luni de consilierii locali prevede următoarele tarife pentru locatarii celor patru blocuri, cu vârstă de peste 35 de ani: în blocul 21A de pe strada Lt. Col. Dumitru Petrescu chiria este de 5.15/mp/lună, cei de la blocul 21B şi 21C de pe strada Lt. Col. Dumitru Petrescu-4.99/mp/lună, iar pentru chiriaşii din blocul 11A de pe strada Agriculturii s-a stabilit o chirie de 4.23/mp/lună.
Spre exemplu, chiriaşii unei garsoniere în suprafaţă de 38 mp din bl 21A de pe strada Lt. Col. Dumitru Petrescu plăteau până în luna mai o chirie în sumă de 57 de lei, adică 1.5 lei/mp/lună, iar conform noii hotărâri de Consiliu Local la reînnoirea contractului vor plăti 196 de lei, echivalentul a 5.15/mp/lună.