De ce nu predă CEO baza de tratament de la Săcelu

Primarul din Săcelu și-ar dori să preia baza de tratament pe care o deține Complexul Energetic Oltenia. Compania nu e dispusă să o cedeze autorităților ca să o poată reabilita și vrea s-o vândă. Edilul susține că acest lucru nu va fi posibil pentru că nu există nici măcar cadastru pe toate activele deținute de companie acolo. 

Gheorghe Dumitrelea a declarat că, în prezent, nu există activitate în baza de tratament. Urmează să fie deschise doar bazinele exterioare. „Această bază de tratament e compusă dintr-un lanț de imobile. Mă refer la Hotelul Minerva, baza de tratament interioară, bazinele exterioare, clădirea centralei și alte imobile ale Complexului care la data de azi nu au activitate. În următoarea perioada, vor funcționa doar bazinele exterioare două, trei luni cel mult”, a spus primarul Gheorghe Dumitrelea.

Primăria încearcă de ani buni să preia baza de tratament în administrare și să o reabiliteze cu bani europeni, dar se lovește de refuzul companiei. „Motivația unor juriști din CEO este că cei de la Fondul Proprietatea se opun diminuării capitalului. Dar nu e adevărat și Fondul Proprietatea e și minoritar”, a mai spus primarul din Săcelu la Radio Infinit. 

Edilul crede că, oricum, în viitor, compania se va vedea nevoită să renunțe la aceste active dacă vrea să se țină de planul de restructurare.

Vizualizări: 3,579

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: