Zeci de elevi din Gorj nu și-au găsit liceu

1501 absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost admiși în învăţământul liceal de stat în prima etapă de repartizare computerizată.

Au fost însă și 23 elevi care nu au putut fi admiși în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni. Aceștia vor intra în a doua etapă de repartizare computerizată și vor completa, în perioada 29 iulie – 5 august, opțiuni în fișele de înscriere alături de candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen (25 – 28 iulie) și de candidații care nu au participat în prima etapă de admitere. Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic.

Repartizarea computerizată a acestor elevi va avea loc în data de 6 august, iar comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în a doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat se va face conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere.

În intervalul 9 – 11 august, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată. În total, au rămas disponibile pentru etapa a doua 220 locuri.

Dintre elevii care și-au găsit liceu, 905 candidați au fost repartizați la filiera teoretică, iar 596 candidați la filiera tehnologică.

Au fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate: 199 elevi la specializări vocaţionale; 12  elevi în învăţământul militar; 14 elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă; 12 elevi pe locurile elevilor cu CES.

Vizualizări: 3,558

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: