Un singur abator în județul Gorj

Județul Gorj este deficitar în privința abatorizării produselor animale. Doar un singur abator mai funcționează în județul nostru, dar activitatea este una redusă. 

Valentin Priporeanu, directorul Direcției Județene pentru Agricultură Gorj, a precizat că se simte nevoia unui abator în județul Gorj. Acesta a spus că se vor face investiții și în acest domeniu: „Sacrificarea păsărilor de la fost Avicola se face la Vâlcea. Se va realiza un abator și la Târgu Jiu când se va mări capacitățile de producție, deoarece trebuie să aibă un flux de tăiere de câteva mii de capete pe lună, ca să fie rentabil“.

La Brănești există o fermă de producție de ouă, care a intrat în modernizare. „Acolo este un proces de modernizare. S-a extins baza furajeră, depozitul, au fost schimbate liniile și adăpostul unde există creștere la sol, pentru că prețul ouălor este mai bun față de cel produs de păsările crescute în baterii și, în plus, beneficiază de subvenții de la APIA pentru bunăstarea animalelor“, a mai precizat Valentin Priporeanu.

Vizualizări: 3,715

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: