Turişti bucureşteni veniţi să facă rafting pe Jiu doar în chiloţi şi veste
Dorinţa unor bucureşteni de a face rafting pe Jiu se putea termina tragic ieri după ce barca lor s-a răsturnat în apele învolburat ale râului. Mai grav este că aceştia nu aveau echipament de protecţie corespunzător şi, în plus, luaseră cu ei şi trei copii minori. Cu toţii au fost salvaţi în cele din urmă de către pompierii şi salvamontiştii din Gorj, care, pe lângă greutăţile date de terenul accidentat, au trebuit să-i mai potolească şi pe salvatorii de ocazie.
Gelu Ionescu
Două familii de bucureşteni şi patronul unei agenţii din capitală au mers sâmbătă în Valea Jiului pentru a face rafting. Aceştia şi-au pus corturile în preajma motelului de la Lainici şi, cel puţin sâmbătă, au avut o zi minunată de week-end. Ghinionul lor a fost dat de faptul că sâmbătă noaptea a plouat torenţial, iar debitul râului crescuse ieri dimineaţă foarte mult, nivelul apei fiind mai mare în unele locuri chiar şi cu un metru faţă de ziua precedentă. Turiştii au ignorat însă pericolul prezentat de Jiu şi au luat cu ei în barcă şi trei copii minori. Fiul patronului firmei organizatoare, aflat şi el în barcă, alături de tatăl său, Ovidiu Diţă, spune că un bolovan le-a dat totul peste cap şi le-a stricat distracţia. "Nu am avut cum sa evităm acel bolovan. Eu eram la vâsle, a venit apa din spate, nu l-am văzut la timp şi, astfel, nu l-am putut evita. Apoi s-a răsturnat barca, ne-am speriat cu toţii şi fiecare a încercat să se salveze cum a putut", spune tânărul.
Cei şapte bucureşteni aflaţi în barcă au fost luaţi de apele învolburate ale Jiului şi purtaţi de curenţi care încotro. Unii au ajuns pe malul mai accesibil al Jiului, iar trei dintre ei, inclusiv doi minori, dintre care o fată de 5 ani, au reuşit să ajungă pe malul celălalt, acolo unde până şi echipele de intervenţie au ajuns cu greu. Bărbatul rămas cu copii era chiar reprezentantul firmei organizatoare, acesta ajungând pe mal doar în chiloţi şi cu o vestă pe care salvamontişii gorjeni, organizatori de partide de rafting în condiţii de siguranţă ridicate, au apreciat-o ca fiind "improprie" unui astfel de sport. "Nu se vede?!" a răspuns în doi peri bucureşteanul care a organizat partida de rafting atunci când jurnaliştii l-au întrebat dacă avea echipament de protecţie pentru el şi pentru turişti.
Salvatorii de ocazie mai mult au încurcat
În timpul operaţiunilor de salvare, pe malul Jiului au apărut şi salvatorii de ocazie, un bărbat din Valea Jiului certându-se cu şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, pentru că acesta nu-i permitea să dea drumul la o barcă pentru a ajunge la copii de pe celălalt mal. "E o glumă? Vezi cumva că merge curentul în diagonală? Dă drumul la barcă de 100 de ori, da-ă drumul şi joacă-te", i-a spus Cornoiu bărbatului care era foarte supărat că întinsese nişte sfori în apă şi nu i se permitea accesul pe malul celălalt, de parcă pompierii şi salvamontiştii nu puteau face acest lucru dacă riscurile nu erau atât de mari. "Am venit să ajutăm, sunt din Valea Jiului, dar nu ne lasă nimeni să facem nimic. Era obligaţia pompierilor să intervină cu o coardă pe malul celălalt. Acum, de o jumătate de oră, a venit şi Salvamontul, dar nu se bagă niciunul pe aici, de abia acum au ajuns la ei pe malul celălalt", spunea hunedoreanul.
Cu mari eforturi pompierii şi salvamontişii au ajuns la ultimii trei turişti şi i-au adus cu bine la mal, chiar dacă pentru asta au trebuit să meargă prin munte sau să îşi dea jos tricourile şi să îi îmbrace pe copii care dârdâiau de frig. "Intervenţia noastră, ca pompieri miliari, a fost dificilă pentru că a trebuit să mergem pe calea ferată, să trecem prin două tunele prin care putea veni trenurile, iar apoi a trebuit să coborâm pe stânci cu o ajutorul celor de la Salvamont, care ne-au dat frânghii şi cordeline. Important este însă că am adus cu bine persoanele la mal, asta contează cel mai mult", a menţionat plutonierul major Aurelian Negrea, de la ISU Gorj.
Costumul de neopren îi putea salva
Întâmplarea de ieri l-a determinat pe şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, să tragă un semnal de alarmă pentru turiştii care se aventurează în astfel de încercări, fără să ţină cont de situaţia din teren. "Aceasta este o acţiune de rafting organizată de o firmă din Bucureşti, care nu a respectat nicio regulă nici în privinţa echipamentelor de protecţie, nici al debitului râului. Nu s-a ţinut cont că apa a crescut foarte mult după ce a venit o viitură produsă după ploile de sâmbătă noaptea. Practic, nivelul Jiului era mai mare cu 70-80 cm faţă de sâmbătă, când dumnealor s-au mai dat cu barca şi tot cu copii mici în ea, atunci pericolele fiind minore pentru că apa era mai liniştită. Acum, într-un pasaj dificil, s-au răsturnat, dar s-a reuşit salvarea tuturor, inclusiv a copiilor. Este un semnal pentru cei care apelează la firme nespecializate. Zona este ideală pentru rafting, dar acest sport nu se practică în orice fel de condiţii. Lor le trebuiau costume de neopren, care le asigurau atât protecţia termică, apa fiind extrem de rece după aceste ploi, dar şi protecţia fizică şi mecanică. Nu se lovea niciunul dintre ei de bolovani dacă purta aşa ceva. În plus, căştile pentru copii şi vestele nu erau deloc unele potrivite, dar probabil şi părinţii şi-au asumat nişte riscuri", a menţionat Cornoiu, care spune că dacă oamenii erau conştienţi şi nu intrau în apa mare şi tulbure nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat.
La faţa locului a fost prezent un echipaj al Ambulanţei, care i-a consultat pe copii căzuţi din barcă, fără a-i transporta însă la spital. Şi poliţiştii au sosit pe Defileu, audiind persoanele adulte implicate în acest incident. O anchetă însă în acest caz nu va fi deschisă în lipsa depunerii unei plângeri de către cineva, adulţii salvaţi de pompieri şi salvamontiştii gorjeni fiind foarte recalcitranţi în discuţiile cu jurnaliştii, considerând că nu e treaba presei să se implice în astfel de situaţii.
Distribuie
Trimite pe WhatsApp