Trei organizaţii din PSD Gorj, fără lideri
Alegeri în trei organizaţii PSD din Gorj. La Tismana, Stăneşti şi Dăneşti, social-democraţii au ultimatum să-şi desemneze liderii până la jumătatea lunii noiembrie. Prima organizaţie unde vor fi organizate alegeri va fi cea din Dăneşti.
O lună au la dispoziţie cele trei organizaţii să facă alegeri şi să stabilească echipele de conducere. „În ultimul Comitet Executiv al PSD Gorj, s-a stabilit ca, în trei organizaţii, să existe preşedinte interimar. Au fost validaţi pentru Tismana, doamna Tâlvescu Gabriela, pentru Stăneşti, domnul Pilea Constantin, iar pentru Dăneşti, domnul Paliţă Dan. Ca atare, este imperios necesar ca, în perioada următoare, în aceste trei organizaţii, să se şi organizeze alegeri. Conducerea partidului a şi înaintat un termen limită până la care să fie organizate aceste alegeri. Vorbim de jumătatea lunii noiembrie. Până pe 15 noiembrie, ne dorim ca în aceste trei organizaţii să se formeze o echipă”, a transmis Anca Borduşanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj.
Prima organizaţie care îşi va desemna liderul este cea din Dăneşti. Chiar la sfârşitul acestei luni, vor avea loc alegeri, după cum a mai explicat Anca Borduşanu: „S-a stabilit o dată de organizare a alegerilor. La Dăneşti, pe 28 octombrie. Organizaţia PSD Dăneşti îşi va alege preşedintele şi Biroul Politic Local. Până pe 15 noiembrie, trebuie să se alinieze şi celelalte două organizaţii. În rest, avem preşedinţi plini în toate organizaţiile. Avem birouri permanente în toate organizaţiile”. (A.A.)