Stoican e convins că va câștiga meciul cu Aerostar

ACS Viitorul Târgu Jiu nu a putut juca meciul restanţă cu Aerostar, după ce nouă jucători au fost depistaţi pozitiv cu Covid-19 la finalul săptămânii trecute. Pentru că acest joc a fost deja amânat de două ori, cele două echipe cred fiecare dintre ele că pot câştiga la masa verde dar există şi varianta ca ambele să piardă la masa verde.

Fotbaliștii de la ACS Viitorul au efectuat testarea OVID-19 pe data de 21 octombrie iar rezultatele au venit după o zi. Până atunci, unii dintre sportivii infectați au jucat totuşi, miercuri, în Cupa României, cu Viitorul Dăești din Vâlcea, iar după aceea Direcția de Sănătate Publică a sistat antrenamentele echipei. Meciurile cu Gloria Buzău şi Aerostar nu s-au mai putut juca pentru că echipa a fost introdusă în carantină de DSP. Între timp mai mulţi dintre jucătorii infectaţi s-au vindecat miraculos în doar câteva zile, neavând nevoie de cele 14 zile în care infecţia se vindecă de regulă, şi au putut evolua în meciul de sâmbătă.

În ceea ce priveşte cele două jocuri pe care ACS Viitorul trebuia să le joace în perioada cât s-a aflat în carantină, jocul cu Gloria Buzău a fost deja amânat pentru miercuri dar rămâne incertă situaţia meciului cu Aerostar, din etapa a 7-a.  În calcul se ia și posibilitatea ca ambele echipe să fie sancționate cu 3-0 la ”masa verde”, dar această opțiune este greu de pus în practică.

Flavius Stoican e convins însă că echipa sa va câștiga meciul respectiv la ”masa verde”, cu 3-0: ”E destul de delicată această situație, dar, conform regulamentului, șansele sunt de partea noastră. Am citit regulamentul împreună cu conducerea clubului și noi nu putem pierde cu 3-0. Aș fi vrut să luăm cele trei puncte pe teren, dar nu am fost valizi să putem juca. Acum, vedem ce vor stabilii comisiile”.

Meciul dintre Aerostar Bacău şi ACS Viitorul Târgu Jiu a fost reprogramat de două ori. Dacă, prima dată, moldovenii n-au putut juca din cauza cazurilor de COVID-19 de la nivelul lotului, miercurea trecută echipa lui Stoican n-a primit aviz să poată intra pe teren, din aceeași cauză.

Regulamentul FRF, pe timp de pandemie, prevede faptul că o partidă se poate amâna o singură dată din cauza unei echipe. Dar se pare că nimeni nu s-a gândit că un meci s-ar putea amâna din cauza ambelor echipe.

Vizualizări: 249

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: