S-au făcut listele cu beneficiarii Legii 197/2021
Complexul Energetic Oltenia face liste cu cei care îndeplinesc condițiile de pensionare pe Legea 197/2021.
La termocentrala din Rovinari, de exemplu, sunt peste 300 de salariați care îndeplinesc acum condițiile. Până la finalul anului viitor, s-ar încadra la pensionare peste 500 de salariați.
La celelalte termocentrale situația este chiar mai complicată, pentru că salariații de acolo au pierdut grupa de muncă de foarte mulți ani. Practic, la Turceni și Ișalnița s-ar putea pensiona aproape jumătate din personalul care lucrează în producție.
În iunie anul acesta se închid două grupuri energetice, 3 Rovinari și 7 Turceni, dar deficitul de personal deja se manifestă de ani buni.