S-a filmat când a tras cu pistolul. A ajuns în arest

Doi tineri au ajuns după gratii după ce unul dintre ei a publicat pe o rețea de socializare clipuri video în care trage cu pistolul.  Întreaga activitate infracțională s-a desfășurat la locuința surorii tânărului și a concubinului acesteia, un tânăr de 24 de ani, din localitatea Bustuchin. Din cercetări a reieșit că tinerii nu sunt autorizați pentru a purta, deține sau folosi arme letale sau neletale, a transmis IPJ Gorj.

”La data de 3 ianuarie a.c., ora 09:00, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Stoina s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la aceeași dată, în intervalul 03:00-07:00, un tânăr de 24 de ani, din comuna Bustuchin a publicat pe o rețea de socializare două clipuri video, în care manipulează un pistol, executând foc în plan vertical.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că este vorba despre o armă neletală cu gaz, supusă autorizării, având destinația autoapărare.

Arma și 20 de tuburi cartuș, calibru 9mm, având capsa percutată, precum și alte 7 cartușe cu gaz, având capsa nepercutată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.


În urma administrării probatoriului, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor doi tineri, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uz de armă fără drept”, se arată în comunicatul IPJ Gorj.

În cursul zilei de joi, cei doi tineri vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, cu propuneri legale.

Galerie foto


Vizualizări: 1,265

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: