România, încotro? "Este prima dată când laptele în primăvară, în loc să se ieftinească, se scumpeşte"

Facturile tot mai mari de la energia electrică şi gazele naturale, dar şi preţul ridicat al carburantului şi îngrăşământului vor aduce noi scumpiri la alimentele de bază. Pe lângă uleil, cartofi, făină sau ouă, acum și laptele va fi mai scump pentru consumatori. Fermierii spun că sunt mari cheltuielile cu întreţinerea animalelor, iar produsele lactate vor fi mai scumpe.

Valul scumpirilor din ultima perioadă îşi pune amprenta serios asupra fermierilor din România. După ce la raft am văzut că preţul uleiului, dar şi al altor alimente de bază a explodat, vine o perioadă în care trebuie să plătim mai mult şi pentru un litru de lapte.

Ferme de animale sunt din ce în ce mai puţine în România, iar fermierii se confruntă cu povara cheltuielilor. Un fermier din Gorj are peste 40 de vaci şi spune că îi este foarte greu, iar cheltuielile sunt mari.

”Referitor la costuri, este foarte greu, mai ales în ultimul timp cu toate creşterile de preţuri care se reflectă în întreţinerea lor. Sunt cheltuieli foarte mari. Motorina, vedeţi că s-a dublat preţul la ea. Piesele pentru utilaje ca să le întreţii, toate sunt scumpe. Curent, apă, absolut tot”, a spus Gheorghe Vâlceanu, fermier din Gorj.

Costurile mari au ridicat și prețul pentru un litru de lapte. ”La lapte m-am mai dus puţin pe preţ, altfel eram falimentat curat. Un litru de lapte l-am făcut acum, după scumpirile acestea, l-am făcut în jur de 5 lei, dar consumatorii, în general, preferă laptele din supermarketuri, care nu are nicio calitate, comparativ cu ce produc eu”, a mai declarat fermierul.

Pe lângă vânzarea pe care o fac de acasă, fermierii mai trimit şi către centrele de colectare, însă tariful pe care-l primesc pe un litru nu este mai mare de 1 leu, mult prea puţin, iar profitul din această sumă aproape că nu există. ”Este exclus să poţi să mergi să ai profit în situaţia în care mă găsesc eu. Poate alte ferme pot să își permită lucrul acesta. Este în jur de 1 leu litrul de lapte. Eu l-am dat şi cu 50 de bani acum câţiva ani, îl băgam pe uşă acolo”, a mai declarat Vâlceanu.

De la fermier ajunge la centrul de colectare şi la fabrici, practic cei care procesează laptele şi fac produsele lactate. Şi aici sunt alte cheltuieli cu facturile, ambalajele, personalul, dar şi cheltuiala privind colectarea. ”Laptele se colectează din judeţul Gorj cu prioritate, din Hunedoara de la o fermă mare de acolo şi din Vâlcea. Cel puţin în ultimul timp, au crescut foarte mult cheltuielile legate de combustibil, de materiile prime. Este prima dată când laptele în primăvară în loc să se ieftinească, se scumpeşte. Sunt şi utilităţile”, spune Ivona Romanescu, reprezentant fabrica lactate Artego.

Astfel, producătorii, cei care trimit laptele spre supermarket, au luat deja măsura majorării preţului. ”Am luat deja măsura majorării preţurilor în reţeaua comercială, inclusiv la supermarketurile la care livrăm şi la magazinele obişnuite. Avem preț de circa de 3,5 lei fără TVA”, a mai spus angajata.

La raft avem un preţ aproape dublu. Cei care resimt cel mai mult scumpirea de la raft sunt chiar consumatorii.

”Se anunţă scumpiri. Rămân cu el nevândut. Laptele, dacă nu-l mănânci într-o zi sau două, nu mai ai ce face cu el, îl faci urdă(...)Să ştiţi că 8 lei era sticla ultima dată, acum nu mai întrebai. În supermarket este 4-5 lei, depinde de grăsime. De luat trebuie să luăm, dar mai reducem din cumpărături”, au spus câțiva târgujieni.

Inspectorii DSV stau şi ei cu ochii pe fermieri şi pe centrele de prelucrare. ”Avem grijă în special în ceea ce priveşte anumite boli care sunt cu risc pentru sănătatea umană, respectiv Leucoză, Bruceloză şi TBC”, a spus Sorin Ştefănescu, director DSV Gorj.

Odată cu scumpirea litrului de lapte, alte produse derivate se vor scumpi şi ele. De exemplu, un kilogram de brânză de vacă ajunge deja la 35 de lei, iar caşcavalul depăşeşte suma de 20 de lei.  

Vizualizări: 668

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: