România a închis spațiul aerian pentru avioanele rusești
România a închis, sâmbătă, spațiul aerian pentru toate avioanele rusești. Polonia, Republica Cehă şi Bulgaria au luat aceeași decizie încă de vineri.
„În contextul conflictului din Ucraina, Guvernul României a decis suspendarea ,,Acordului între Guvernul RS România și Guvernul URSS privind transporturile aeriene civile, semnat la București la 22.12.1976”.
În consecință, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a emis NOTAM prin care, începând cu ora 15:00, spațiul aerian al României a fost închis pentru toate zborurile regulate, cu sau fără aterizare pe aeroporturile din țară, pentru aeronavele operatorilor înregistrați in Federația Rusă. Excepție de la această măsură fac zborurile umanitare și cele de urgență”, transmite Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Polonia, Republica Cehă şi Bulgaria au anunţat vineri închiderea spaţiului lor aerian companiilor aeriene ruseşti, în urma agresiunii Ucrainei de către Moscova, notează AFP.