Prime pentru angajaţii UATAA Motru, de ziua unităţii
Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă (UATAA) Motru împlineşte în data de 12 septembrie 47 de ani de funcţionare. Cei 180 de salariaţi ai unităţii vor lucra de ziua uzinei, însă vor beneficia fiecare de tichete cadou în cuantum de 350 de lei.
Uzina de Termoficare de la Motru este una dintre cele mai vechi unităţi industriale din judeţul Gorj. Aproape o jumătate de secol a trecut de la momentul în care a ieşit primului fum pe coşul centralei. Ziua unităţii va fi celebrată prin muncă, spune directorul UATAA Motru, Eugen Corcoaţă. "Sâmbătă, 12 septembrie, este ziua lucrătorilor de la UATAA Motru. Va fi o zi ca toate altele, nu există fast, nu există sărbătoare, se munceşte. Personalul muncitor, indiferent că este sărbătoare, lucrează în permanenţă pentru asigurarea apei calde şi a căldurii. Producerea şi livrarea se face non-stop. Reviziile sunt la final pentru funcţionarea de iarnă. Fiecare salariat va beneficia de o primă care va fi acordată sub formă de tichete cadou a căror valoare este de 350 lei. Aceste prime sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă al salariaţilor. Au aplicabilitate cred că de peste 20 de ani. S-au acordat an de an", a declarat directorul Eugen Corcoaţă.
Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă Motru are ca obiect de activitate producerea şi distribuirea agentului termic şi este o societate coordonată de Consiliul Local Motru. Uzina este principala sursă de încălzire a municipiului Motru şi de producere a apei calde de consum şi este singura de acest gen din judeţ. În 2008 unitatea a fost modernizată prin montarea unui turbogenerator ce a plasat-o în rândul producătorilor de energie electrică.