Primar: Nu avem finanțare, stăm și ne uităm la documentație

Primarii din Gorj se plâng de faptul că au investiții mari, dar nu le pot realiza. Motivul este legat de lipsa programelor de finanțare, spun aceștia. Primarul din Runcu, Adi Câmpeanu, spune că degeaba are proiecte dacă nu sunt surse de finanțare.

Edilul mai afirmă faptul că rămâne să se uite doar la documentație, iar investițiile pe care le are în prezent sunt făcute cu banii de la bugetul local. Adi Câmpeanu speră să obțină fondurile necesare pentru infrastructura școlară și rutieră.

”Suntem puțini deficitari, nu cred că doar comuna Runcu, ci toți primarii din județ și din țară, la programele de finanțare europeană și guvernamentală. Nu avem la acest moment niciun fel de finanțare pe nicio investiție mare. Norocul nostru este că noi am terminat investițiile în urmă cu un an și jumătate, iar de atunci nu a mai apărut nicio finanțare. Așteptăm ce o să apară în perioada următoare. Mai avem câteva investiții mari pe care trebuie să le derulăm și stăm să ne uităm la documentația tehnică întocmită. Avem proiecte pentru școală, infrastructură și altele”, a spus primarul Câmpeanu, la Radio Infinit.

Primarul din Runcu și cu cel din Padeș ar avea un proiect comun pentru atragerea turiștilor. ”Noi gândim ce am vrea să facem, dar dacă nu avem o măsură de finanțare, nici nu poți arunca bani pe hârtii și să stai cu ele în buzunar. Știm ce vrem să facem, dar o să vedem cui ne adresăm. Este un proiect frumos”, a mai declarat Cîmpeanu.

Vizualizări: 3,151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: