Postul de director la Statistică, scos la concurs

Un nou post de director a fost scos la concurs de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al Direcţiei Judeţene de Statistică Gorj are loc pe 16 august. Postul este ocupat în prezent de către Vasile Păunescu, fostul director adjunct al instituţiei care a ajuns în fruntea direcţiei după ce Gheorghe Popescu a ieşit la pensie. Păunescu spune că va merge la examen mai mult din curiozitate, el mai susţinând un concurs în urmă cu zece ani tot la ANFP. „Da, o să merg la concurs. Vreau să văd după zece ani cum se mai organizează concursurile. Acum zece ani am susţinut concurs pentru postul de director adjunct. Participăm pentru că nu ne costă nimic”, a declarat Vasile Păunescu, directorul interimar al Direcţiei de Statistică Gorj. Păunescu lucrează în cadrul instituţiei de peste 30 de ani. „În cadrul Direcţiei Judeţene de Statistică lucrez de 31 de ani, în toamnă fac 31 de ani şi din 2006  am fost director adjunct, un an interimar. Nu ştiu dacă o să mai participe altcineva şi sincer nici nu mă interesează, nici din instituţie, nici din afara instituţiei. Ca să fii consilier superior îţi trebuie nouă ani, ca să participi la concursul de director îţi trebuie trei ani, conform legislaţiei”, a declarat Vasile Păunescu. Direcţia de Statistică funcţionează în prezent cu 25 de posturi.

Vizualizări: 1,386

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: